Pentru fiecare dintre aceste zile întunecate precum pistoalele vechi,
și deschise la soare ca niște boi imenși și roșcați,
abia susținuți prin aer și de vise,
dispărând brusc și pentru totdeauna,
nimic n-a schimbat perturbatele mele origini,
iar inegalele dimensiuni ce-mi aleargă prin inimă
aici se hrănesc zi și noapte, în singurătate,
acoperind triste și răvășite cantități.
Așadar, precum o santinelă ajunsă oarbă și insensibilă,
ne’ncrezătoare și condamnată la o dureroasă veghe,
în fața unui zid cu care timpul se unește-n fiecare zi
– diferitele mele chipuri, la rând, înlănțuindu-se
aidoma imenselor flori palide și greoaie,
veșnic înlocuite și defuncte.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și deznădejde, reflectând asupra trecerii timpului și a pierderilor inevitabile. Vorbitorul se simte izolat și condamnat la o veghe dureroasă, în fața unui viitor incert.