Te-am rănit, dragostea mea,
ți-am sfâșiat sufletul.
Înțelege-mă:
toată lumea știe cine sunt,
dar acest sunt
este mai ales un om pentru tine….
Prin tine șovăi și cad
și mă înalț, arzând.
Tu singură, între toate ființele
ai dreptul
să mă vezi slab.
Și mâna ta mică,
mâna ta de pâine și de cântec,
trebuie să-mi mângâie pieptul
când mă cere lupta.
De aceea caut în tine granitul,
Înfig în tine mâini aspre, căutându-și tăria
și adâncimea care îmi trebuie.
Iar dacă nu întâlnesc
decât râsul tău de metal, dacă nu aflu
ceva pe care să-mi sprijin pașii mei aspri,
adorato, primește
mânia și tristețea mea,
primește mâinile mele dușmănoase
care te vor îndurera puțin,
pentru a te ridica din lut,
din nou zămislită prin luptele mele.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea unei relații în care iubirea și durerea se împletesc. Vorbitorul recunoaște că a rănit persoana iubită, dar își justifică acțiunile ca fiind necesare pentru a o ajuta să se ridice și să devină mai puternică. Este o declarație de dragoste atipică, marcată de luptă și transformare.