Cu ochii culoare cenușă o văd tânjind cum plânge și bate tare-n ușă de parcă ar fi a ei
Și vrea să intre și nu știe cine este cel ce are chei
Doar vrea să-i vorbească și prin vizor e atât de simplă și frumoasă și bate și cu pumnii
Parcă e un copil atât de dulce și plânge ca nebunii
Îmi tremură mâna pe clanță, iubito, tu nu știi ce demoni îmi zac adânc sub față
Și știi că par deosebit dar eu nu mă plac așa de mult, deci
Tu te-nșeli amarnic așa că pleacă de la ușa mea, ce suflet deschide și
Nu desprinde buzele lipite de săruturi, de ce?
Muzele mele te-or ucide, deci, vezi cine strigă acum „Deschide!”
Nu-mi ești tu singura și sigur că sunt clipe când ochii-mi car sticle
De lacrimi și mă prinde o palmă caldă și mi-e, din nou un dor de tine
De noi și stele din retină acum ce curg sub ochii tăi și ne vede
Și universul vesel dar..
Când mă pierd de pieptul tău în Dumnezeu mă vinde
Și oricât tu mă vrei eu nu îți pot deschide
O vreau în palma mea și simt ca un viscol toată răsuflarea
Și un ecou de culoare, ori de câte ori bate tare
Îmi bate-un fluture-n plămâni și o simt în ochii mei cum moare
Dar frica-mi stă-n yală, îmbrac și degete, de ce te ferești
Nu știi cine te cere și, simt ca o graniță
Tot tocul ușii mele, de ce, atât de rece, îmi stă lacrima pe gene
Și mă cere, lasă-mă să intru omoară-mă afară
Plâng ca un prost pe o ușă imaginară
Iar mă agit iar ea e nărăbădătoare, tremură și țipă
E ca nisipul ce așteaptă mare clepsidra-ncepătoare
Nu se știe dacă va aștepta să cadă și ultimul fir din ea
Și cad răscolit și repet la nesfârșit: „Pleacă, pleacă de aici”
Nu vreau să deschid, nu vreau buzele lipite de săruturi, de ce?
Nu vreau să te am, poți să pleci și tu la fel de tare ca cele
Ce au bătut la ușa asta la rândul lor, și ele-mi râd azi în față
Regretele, cu buzele arse pline de semnele, ce las de obicei
Cu pașii pe urmele ce cad în spatele meu doare dar așa e
Bate nu știe și deschid dar închid repede căci, când mă pierde
Pieptul tău în Dumnezeu mă vinde
Și oricât tu mă vrei eu nu-ți pot deschide
Și m-am trezit pe coridor
Eram în fața ușii ei
Și tot băteam ca un neghiob
Fără să știu ce trebuie să-nchei
M-am ridicat și am văzut ușa cum pleacă
Și-am auzit în spatele ei o fată ce plângea
Am coborât prea doborât, afară
Și-am plâns și eu, cu ea
Uite-mă cu răutatea ce o plâng
Uită-mă cu tot și toate ce mai sunt
Uite-mă cum vreau și eu să uit de tine și-am fugit
Uite, mă voi întoarce după tine
Și nu voi mai greși promit căci,
Am ziua de ieri și am ziua de azi și
Mâine-mi va fi prea frică să te văd calm
Iau ziua de-mi scazi din tine
Îmi dau voie s-o port între somn și pastile
Între moarte și boală, între creion și coală
Între palme și sfoară, între deget și flama
Între cearcăni și spoială, între iarna din mine și vara de afară,
Între mine și monstrul ce am fost odinioară,
Între o minciună frumoasă și un te iubesc, tu iartă-mă, nu pot să mă opresc
Nu-mi deschide nu vreau să mă regăsesc
Nu pot să-mi găsesc cuvintele ce..
Sub albastrul cerului tău stau moarte
Vezi că mă bate soarele tău în pleoape
Sub numele tău stau necunoscut toate
Vezi și tu cât poate să mă poarte
Parte dintr-o carte, final nefericit
Casca-mi tu toate rănile ca să le simt
Moarte dintr-o joacă și-n gol stau și țip
Stric orice ating lasă-mă singur să strig
Stric orice ating lasă-mă singur să strig
Stric orice ating lasă-mă singur să strig
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta internă a unui individ care se confruntă cu regrete și incapacitatea de a se conecta cu o persoană dragă. Refuzul de a deschide ușa simbolizează teama de a se confrunta cu propriile demoni și de a răni pe cineva drag.