Cu ochii culoare cenușă
O văd tânjind cum plânge și bate tare în ușă
De parcă ar fi a ei și vrea să intre
Și nu știe cine este cel ce are chei
Doar vrea să-i vorbească
Și prin vizor e atât de simplă și frumoasă
Și bate și cu pumnii, parcă e un copil
Atât de dulce, și plânge ca nebunii
Îmi tremură mâna pe clanță
„Iubito, tu nu știi ce demoni îmi zac adânc sub față”
Și știu că par deosebit dar eu nu mă plac așa de mult
Deci tu te înșeli amarnic
Așa că pleacă de la ușa mea ce suflet deschide
Și nu desprinde buzele lipite de săruturi
„De ce?” muzele mele te-or ucide.
Deci, vezi, cine strigă acum „Deschide”?
Nu-mi ești tu singura și sigur că sunt clipe
Când ochii-mi cară sticle
De lacrimi și mă prinde
O palmă caldă și-mi e
Din nou un dor de tine
De noi și stele din retine,
Acum ce curg sub ochii tăi și ne
Vede și universul vesel
Dar..
Când mă pierd
De pieptul tău, un
Dumnezeu ma
Vinde,
Și oricât
Tu mă vrei, eu
Nu îți pot
deschide!
O vreau în palma mea și îi simt ca un viscol toată răsuflarea
Și un ecou de culoare ori de câte ori bate tare
Îmi bate un fluture în plămâni
Și o simt în ochii mei cum moare
Dar frica-mi stă în iala, în prag și-n degete
„De ce te ferești, nu știi, cine te cere?”
Și simt ca o graniță tot tocul ușii mele
De ce atât de rece-mi stă lacrima pe gene și mă cere?
„Lasă-mă să intru, omoară-mă afară”
Plâng ca un prost pe o ușă imaginară
Iar mă agit, iar ea e nerăbdătoare
Tremură și țipă e ca nisipul ce așteaptă mare
E clepsidra începătoare
Nu se știe dacă va
Aștepta să cadă și ultimul fir din ea
Și cad răscolit și repet la nesfârșit
„Pleacă, pleacă de aici, nu vreau să deschid!”
Nu vreau buzele lipite de săruturi
„De ce?”
Nu vreau să te am
Ca o să plângi și tu la fel de tare ca cele
Ce au bătut la ușa asta, la rândul lor și ele
Îmi râd azi în față, regretele
Cu buzele arse, pline de semnele
Ce las de obicei cu pașii pe urmele
Ce cad în spatele meu,
Doare dar așa e
Bate, nu știe, și deschid, dar închid repede
Căci
Când mă pierd
De pieptul tău, un
Dumnezeu ma
Vinde,
Și oricât
Tu mă vrei, eu
Nu îți pot
deschide!
Și m-am trezit pe coridor, eram un fata ușii ei
Și tot băteam ca un neghiob, fără să știu ce trebuie să-nchei
M-am ridicat și am văzut ușa cum pleca
Și am auzit în spatele ei o fată ce plângea
Am coborât, prea doborât afară
Și-am plâns și eu cu ea.
Uită-mă cu răutatea ce o plâng
Uită-mă cu tot și toate ce mai sunt.
Uită-mă cum vreau și eu să uit de tine
Și am fugit, uite!
Ma voi întoarce și nu voi mai greși, promit, căci.
Am ziua de ieri și am ziua de azi și mâine
Îmi va fi prea frică să te văd
Calm, iau ziua de-mi scalzi în tine
Îmi dau voie să o port.
Între somn și pastile,
Între moarte și boală,
Între creion și cuală,
Între palme și sfoară,
Între deget și flama,
Între cearcăne și spoială,
Între iarna din mine și vara de afară,
Între mine și monstrul ce am fost odinioară,
Între o minciună frumoasă și un te iubesc..
Tu iartă-mă, nu pot să mă opresc!
Nu-mi deschide, nu vreau să mă regăsesc.
Nu pot să-mi găsesc cuvintele ce
Sub albastrul cerului tău stau moarte,
Vezi că mă bate soarele tău în pleoape!
Sunt numele tău stau necunoscut poate
Vezi și tu cât poate să mă poarte,
Parte dintr-o carte, final nefericit,
Casca-mi tu toate rănile ca să le simt!
Moarte dintr-o joacă, și-n gol stau și țip:
Stric orice ating, lasă-mă singur să stig..
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta internă a unei persoane care se teme să se deschidă în fața iubirii, din cauza propriilor demoni interiori și a fricii de a provoca suferință. Refuzul de a deschide ușa reprezintă refuzul de a se lăsa vulnerabil și de a repeta greșelile trecutului, preferând singurătatea în locul riscului de a răni pe cineva. Persoana este prinsă între dorința de a iubi și incapacitatea de a depăși propriile traume.