Din ce sunt făcut?
„Un fier de proastă calitate”, zise El jucându-se cu lanțul de la chei.
„Ce calitate să îți cauți alte căi din alte pleoape către ale ei, ceea ce stă să ți le poarte, pe ale tale, vrei nu vrei, ești din…
Fierul fiecărei uși, la care ai bătut și nu ți-a deschis nimeni,
Fierul fiecărui cui pe care l-ai bătut în palmă,
Fierul fiecărui zâmbet pierdut în tine. Așa se apară.
Fierul fiecărei uși la care ți-a bătut și nu i-ai deschis niciodată,
Fierul fiecărui cui pe care i l-ai bătut în palmă,
Fierul fiecărui zâmbet găsit în ea. Așa să apară.”
Brațele mele, ca și aripile îngerilor,
Încep undeva între umeri:
De la vertebra cervicală numeri
Una, două, trei alte vertebre
Și de-acolo pornesc, ca două orbite
Ale unor planete necunoscute.
Închid inima în universul lor
Și pe tine cu freamătul coastelor,
Freamăt de toamnă târzie,
De iubire bătrânicioasă, veche.
Suntem, îți place să spui, un lanț din două zale:
Brațele mele, închise și brațele tale.
Mie îmi place să spun
Că doi oameni cuminți fac un nebun
Cu privirea dementă, vie,
Întors mult înainte, în copilărie.
Suntem, îți place să spui, un lanț din două zale:
Brațele mele, închise și brațele tale,
Brațele mele, închise și brațele tale,
Brațele mele, închise și brațele tale.
Adevarul nu poate fi însă prea departe
Și n-aș ajunge la marginile graiului
Dacă Pământul, prins cu două zale
N-ar fi decât breloc
La cheile Raiului.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea relațiilor umane, folosind metafora unui lanț format din două zale pentru a descrie legătura dintre două persoane. Versurile reflectă asupra naturii iubirii, a sacrificiului și a conexiunii profunde, sugerând că adevărul se află dincolo de aparențe.