Te-ai dus, dar sufletul meu știe,
Nu-i despărțire pentru noi.
Știu, umbra mea o să te-ație,
Pe orice drum vom fi noi doi.
Eu casă-ți sunt, îți sunt și cale,
Duci chipul meu pe unde treci,
Pătrund în gândurile tale
Și alta n-are loc în veci.
Orice privire de femeie
Va întâlni privirea ta,
Tot ochii mei o să-ți scânteie
Și-n față pururi îți voi sta.
Oricâte voci să te-mpresoare,
Tot glasul meu vei auzi,
Voi fi în crengi dezmierdătoare
Și-n ochii nopților târzii.
De-aș fi la orice depărtare,
Te-ajung și sufletu-ți ating,
La geamul tău sunt numai boare
Și vifor, geamul ți-l împing.
Pătrund în clipa ta și-n casă
Și vijelie voi sufla, voi răscoli
Hârtii pe masă și poate-ntreagă viața ta
Și astfel, n-ai să poți uita!
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire obsesivă și imposibilitatea de a uita persoana iubită. Chiar și după despărțire, eul liric persistă în gândurile și viața celuilalt, devenind o prezență constantă și inevitabilă.