Bade,
Bade,
Da frunza verde flori mărunți,
Te-ai dus, măi bădiță-n munte.
Bade,
Dar cu tot cu turma de oi,
N-ai vrut să treci pe la noi.
Mândră trandafir subțire,
Ai vrut să mă scoți din fire,
Ai vrut să mă scoți din fire.
Tu din fire nu m-ai scos,
C-am rămas precum am fost,
Băiat tânăr și frumos.
Bade,
Da ți-i dragă turma de oi,
Sau ai uitat să vii înapoi?
Bade,
Dar ori îți sunt dragi oile,
Sau poate bâjâielile?
Hai, mă cheamă la pârâu,
Dacă nu mă chemi, vin eu,
Nu ți-o părea, mândro, rău, mai!
Hai, mă cheamă la pârâu,
Dacă nu mă chemi, vin eu,
Nu ți-o părea, mândro, rău, mai!
Bade,
Da când ai fost la noi de mult,
Mi-ai dat gura-mprumut, mai!
Bade,
Dar oi veni iară la voi,
Să-mi dai gura-napoi, mai!
Am o gură ca o floare,
Cine mă sărută, moare,
Cine mă sărută, moare.
Dar decât să mor, mândruță,
Pentru oleacă de guriță,
Am să-ți fac ciobăniță.
Și coboară la pârâu,
Dacă nu cobori, vin eu,
Ș-apoi nu ți-o părea rău, mai!
Și coboară la pârâu,
Dacă nu cobori, vin eu,
Nu ți-o părea tare rău, mai!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința unei fete de a fi cu băiatul pe care îl iubește, un cioban. Ea îl așteaptă și îl îndeamnă să se întoarcă, promițându-i chiar că va deveni ciobăniță pentru a fi împreună.