E-n firea mea tăcută, e-n gândul meu nebun,
Străbat câmpia mută spre ultimul amurg.
Când liniștea se lasă pe tâmplele mele zvâcnind,
Mi-e-atât de dor de casă, mi-e dor să te ating.
Refren
Plouă peste tine cu toată ființa mea,
Plouă peste tot ce va urma.
N-am să-ți vin la ușă, dar am să-ți bat în geam,
Așa cum fac doar ploile din an în an.
Și șoaptele mor triste pe buze ce nu le simți,
Ai să m-aștepți o viață, o viață ai să mă strigi.
Când frunze veștede-au să cadă, să îmi îngroape ochii,
Pe fruntea-ți albă au s-aștearnă o mângâiere norii.
Refren
Plouă peste tine cu toată ființa mea,
Plouă peste tot ce va urma.
N-am să-ți vin la ușă, dar am să-ți bat în geam,
Așa cum fac doar ploile din an în an.
Refren
Plouă peste tine cu toată ființa mea,
Plouă peste tot ce va urma.
N-am să-ți vin la ușă, dar am să-ți bat în geam,
Așa cum fac doar ploile din an în an.
Final
E-n firea mea tăcută, e-n gândul meu nebun.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și sentimentul de depărtare față de persoana iubită. Protagonistul se simte incapabil să se apropie fizic, dar își manifestă prezența prin metafore subtile, precum ploaia și șoaptele.