Mai ții tu minte noaptea-ntâie,
O noapte umedă, albastră..
În pacea ei înfiorată
Vorbea numai tăcerea noastră..
De-atunci atâtea nopți trecură,
Tot nopți cu șoapte și cuvinte..
Din câte-alături povestirăm
Nimic nu-mi mai aduc aminte..
Dar până-n clipa de pe urmă
Fermecătoare-o să-mi rămâie
Și-o să-mi vorbească totdeuna
Tăcerea ta din noaptea-ntâie..
Sensul versurilor
Piesa evocă amintirea unei nopți speciale, unde tăcerea a fost mai elocventă decât cuvintele. Naratorul își amintește cu drag de acea noapte și de impactul pe care l-a avut asupra sa, subliniind puterea tăcerii într-o relație.