Pace.
Luna-și picură argintul,
Tremurându-l pe fereastră;
Vede-atâta împăcare
Străjuind căsuța noastră.
Lângă pat, zâmbind, stă mama,
Adormindu-și copilașii,
Cămășuță cu mătase
Le-a cusut mâna nănașii.
Numai moșul povestește,
Așezat pe fața vetrii –
Dumeriți de-o pildă veche,
Îl ascultă doi cumetri.
Dar auzi! Cățelul latră,
S-aud șopote-n ogradă
Și s-aude, subt opincă,
Scârțâitul de zăpadă.
S-a curmat deodat’ povestea
Și-i tăcere mută-n casă –
Osteniți dorm ochelarii
Pe ceaslovul de pe masă.
Licărind o raz-atinge
Geamul ușii de la tindă,
De trei glasuri legănată,
Se-nfiripă o colindă..
De sub țol ridică fruntea
Două fețe bucălaie..
Blând zâmbește din icoană
Cuviosul Niculaie.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică de familie într-o seară de iarnă, întreruptă de un eveniment neașteptat, posibil sosirea colindătorilor. Atmosfera este caldă și protectoare, cu elemente tradiționale românești.