Cântecele mele.
Eu vă chem din visuri,
Vă cobor din stele,
Vă alint în taină,
Cântecele mele –
Ca-ntr-un cuib, v-adorm în suflet, cântecele mele!.
Ciripiţi acolo,
Păsăruici golaşe,
Ciripiţi şi creşteţi
Ca un prunc în faşe –
Plângeţi şi zâmbiţi la sânu-mi, ca un prunc în faşe.
Pe deasupra voastră
Împletesc cunună
Razele de soare,
Razele de lună –
Câte nu vă spun, şirete, razele de lună?.
Într-o zi vă-nşală
Zările albastre,
Vă despart de mine
Aripile voastre –
Cine-mi poate spune drumul aripilor voastre?.
Rătăciţi departe,
Paseri călătoare,
Nu vă ştie cuibul –
Îl mai ştiţi voi oare?
Pribegind în lumea largă, mă mai ştiţi voi oare?.
Bate-n streşini ploaia,
Cuibul vechi vă cheamă,
Părăsit şi singur,
Cuibul se destramă –
Fără ciripitul vostru, cuibul se destramă!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de dor și nostalgie al unui creator față de creațiile sale, pe care le vede părăsind cuibul protector și răspândindu-se în lume. Metafora cuibului și a păsărilor călătoare subliniază ideea de creație care se desprinde de creator și își urmează propriul drum.