„Pustiule, să-ți spun eu ce e viața:
O singură alegere.
Ce alegi, aia trăiești.
Uite ce-am ales eu… tu, poate încă…”
Așa mi-a zis odată colegul meu de celulă,
Un bătrân care acum, în fiecare seară după ce se stinge lumina, îmi spune:
„Ascultă pustiule, când aveam anii tăi eram la fel de liber.
Am furat – ce-i drept – dar, sunt om doar;
Am ucis – ce-i drept – dar, un om doar.
Am avut grijă doar să nu adorm…”
Dar adoarme.
Aseară mi-a spus:
„Ascultă pustiule, când vei avea anii mei vei fi la fel de liber.
Vei fi furat – ce-i drept – dar, ești om doar;
Vei fi ucis – ce-i drept – dar, un om doar.
Tu să ai grijă doar să nu adormi…”
Dar am adormit.
Și azi, când m-am trezit,
El nu mai era acolo.
Și-atunci, speriat,
M-am ridicat,
Am îndoit gratiile și-am început să fug
Pe culoarul pașilor mei, pe culoarul gri
Cu-atât de multe uși, din spatele fiecăreia
Parând că mă cheamă cineva.
Și toate vocile semănau cu-a lui
Dar niciuna n-avea căldura ei.
Și-am îmbătrânit căutându-l.
Până când într-o zi l-am găsit:
Întins, cu ochii închiși.
L-am strigat dar el nu mi-a răspuns.
Nu cred că dormea.
Și-atunci am închis și eu ochii
Și-am văzut chipul lui.
Și-am văzut chipul meu.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema regretului și a căutării identității printr-o relație complexă între un tânăr și un bătrân în închisoare. Tânărul evadează, dar este bântuit de cuvintele și de absența bătrânului, ajungând să realizeze că a preluat, într-un fel, identitatea acestuia.