Nu e nevoie să faci săritura cea mare.
E destul să mă privești cu ochi galbeni.
Oriunde mă duc, orice-aș face,
ochii tăi galbeni să-mi încremenească aproape,
să-i sorb în pahare, în fructe să-i mușc,
să-i văd pe coperta de carte,
în lună, pe coapsa mea stângă,
în somnul de sâmbătă noaptea și-așa mai departe.
De-atâția ochi galbeni, să-mi pun
ochelarii de soare, să-mi trag peste cap
pătura neagră a mării –
dar tu, nu mișca. Doar atât:
să mă privești cu ochi galbeni.
Sensul versurilor
Piesa explorează o fascinație intensă, aproape obsesivă, față de privirea cuiva, simbolizată prin "ochi galbeni". Vorbitorul este copleșit de această privire, dorind să o consume și să o vadă pretutindeni, dar în același timp, cere ca această privire să rămână constantă și nemișcată.