Am visat azi-noapte sărutări,
Câmpuri de garoafe zdrenţuite.
Soarele cu zveltele-i cuţite
Înjunghiase cele patru zări –
Sânge picura pe sărutări.
Aerul, ca-n preajma unui rug,
Răspîndea fluida lui rugină;
Gura de sărutări mi-era plină,
Aş fi vrut dar nu puteam să fug –
Pâlpâia tot câmpul ca un rug.
O, pădure, platoşele-i verzi
Adiau departe, în răcoare,
Zdrenţe de garoafe la picioare
Mi-arătau cât mai aveam de mers
Pân’ sa-ajung la platoşele verzi.
Şi-am rămas la sărutări arzând,
Cruntul soare izgonise norii;
Scuturile verzi ale răcorii
Nu aveam să le ating nicicând –
Sărutam garoafele arzând.
Sensul versurilor
The poem explores the torment of unfulfilled desire and the pain of being consumed by a passion that remains forever out of reach. The speaker is trapped in a dreamlike state, surrounded by symbols of both love and decay, forever yearning for a relief that never comes.