Dragostea mea,
ancoră grea,
ține-mă strâns;
toate mă dor:
gura – de dor,
ochii – de plâns.
Vântul căzu –
– poate că nu,
dar s-a făcut
liniște-n cer,
fără puteri,
ca la-nceput.
Nu mai visez
pași pe zăpezi,
urme de vulpi;
nu mai sunt flori,
sufletul lor
doarme în bulbi.
Singurătăți…
Nu mi te-arăți,
nu-mi trimiți vești.
Cât fără rost.
Oare ai fost?
Oare mai ești?
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de dor și singurătate, reflectând asupra unei iubiri pierdute sau incerte. Vorbitorul se simte gol și deconectat, întrebându-se dacă relația a fost reală și dacă mai există vreo speranță.