De când m-ai părăsit mă fac tot mai frumoasă
ca hoitul luminând în întuneric.
Nu mi se mai observă fragila mea carcasă,
nici ochiul devenit mai fix și sferic,
nici zdreanța mâinilor pe obiecte,
nici mersul, inutil desfigurat de jind,
– ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte,
ca nimbul putregaiului sclipind.
Sensul versurilor
Piesa descrie transformarea unei femei după o despărțire, unde durerea o face să radieze într-un mod morbid. Ea devine mai frumoasă în suferință, dar această frumusețe este umbrită de cruzimea celui care a părăsit-o.