Nimeni Altu’ feat Ortega – Mantra Păcii

Îmi caut pacea, cândva știam că pacea-i unde ești tu
Liniștit și mulțumit de cum ți-e în viață drumul
Dar uneori e fumul, ți-apare încă unul
Și cel mai ușor e să bagi ghiulea, să încarci tunul.
Dar văd că tu nu prea știi cum e să lași o clipă arma jos
Să vezi cât de mult pierdem doar pentru c-o ardem prost
Și tot tragem de zor, din zori suntem prea orbi
Oameni mor, vor să ne-amintească tuturor un simbol.
Mediator între viață și moarte, mesager poate
Nemuritor ca un cocor, am înțeles șoapte
Și-am ascultat cântecul lor venit de departe
Indiferent de zonă, muzica nu ne desparte.
E sunet aproape de suflet, precum tunet și fulger
Mi-e frig aici în frigider și tot mai pot să cuget
Sătul să fug, să-mi fac rău noaptea, îmi caut mantra
Ruptă banda, încearcă-ne ca un panda.
Viața mă crește, port în creştet o poveste
Și darul de-a vedea pe fiecare așa cum este
Trec peste decenii și uneori mai am vedenii
Când aprind pipa păcii ca frații mei indienii.
Bastion 13, am venit să dau de veste
Eram dușmani cândva, dar acum moartea mă iubește
Mă știe și flacăra mea rămâne vie
Că din tot ce-am adunat absolut tot ți-am păstrat ție
cu drag ca unui fiu. Știu bine asta, rămân viu
E devreme, dar târziu, mai am puțin eu să le scriu
Ține cont că-i altă vârstă, de-acum drumul se îngustă
Și doar bătrâna mea conștiință mă mai mustră.
Dar învăț să învăț singur să prețuiesc timpul
I-am acordat respect trăindu-l și-am înțeles filmul
Acum e calm ca marea într-o frumoasă zi cu soare
Ani de furtună m-au pregătit pentru schimbare.
Am evoluat mai repede forțat de împrejurări
Copil crescut printre înjurături, visam îmbrățișări
Țin minte certuri acasă când doream liniștea noastră
Acum e altfel în viață și doar tăcerea mă apasă.
Și totodată acum mă simt altfel pe stradă
Nu mai îmi găsesc locul cum îl găseam altădată
E altă brigadă, la colț am pașaportul vizat
Uneori merg să revăd cartiere pe unde am umblat.
E alt Univers acum, zici că noi venim din altă lume
De-asta pot spune c-aud acum mai puține glume
Lumea serioasă, deci e totul mai greu
Rămân soldat universal, primul model am fost eu.
Al doilea model ai fost tu, al treilea model a fost el
Iar acum mă simt de lemn printre suflete de fier
Sentimentele mă pot schimba? Poate ca da
Dar pot să-ți aduc pacea înainte să zic ”Pa. ”
Ai grijă de tine!

Sensul versurilor

Piesa explorează căutarea păcii interioare și evoluția personală. Artistul reflectă asupra trecutului, a greșelilor și a importanței de a lăsa o moștenire pozitivă. Mesajul central este despre acceptare, schimbare și găsirea liniștii în ciuda dificultăților.

Lasă un comentariu