Lumea asta ce credea cândva că știa cum stă treaba
Și-mi tot explica da’ degeaba… acum caramba
Fuge din turmă, lasă-n urmă praf și brumă că
Doina și balada-mi răsună mie-n suflet încă
Fiecare piesă scrisă de parc-ar fi ultima
De prea mulți ani așa, acum când nici n-ar mai conta
Premii post-mortem, voi dormeați când făceam artă.
Acum vă tot purtați de parc-am fost în aceeași barcă
Când ați sărit voi primii în apă, eu dădeam la vâsle
Voi înotați grăbiți spre țărm ca să stați la șuste
Bani și alte fuste, bucurii pe străzi înguste
Când succesul vieții întârzia să apară sau se duse
Prin alte zări și-n locul lui lovește ghinionul.
Lăsam dureri pe scenă, tremura și microfonul
Mii de kilometri și alte mii de sacrificii
Le-am făcut să-nvețe picii că viața nu-nseamnă vicii
Sticle și seringi n-o să-mi rezolve probleme
O să păstrez doar fumul, trag în piept de-atâta vreme
Încât devine o parte din mine atunci când nu mi-e bine…
Deci reține: fumul face serile mai line
Și câștigi mai multe când îți propui puține
Că io nu știu s-aștept nicio sâmbătă sau vineri
Doar trăiesc liber să-mi permit să gândesc mai mult
Că n-am vrut să vând timpul pentru orice n-am avut
Și uite schimbul peste ani, zi-mi dacă merită și tu
Că până acum cine a răspuns a spus cu siguranță NU.
Prea târziu la libertate, prea devreme pentru acte
Societate, bănci și rate și familii destrămate
Asta-i tot ce ni se oferă, deci refuză cadoul
Nu vezi pe nimeni fericit mergând o zi cu metroul
În acest trai defect eu n-o să alerg pentru poze pe net sau un cec
Încă prefer să primesc respect pentru ce scriu.
Nu știu ce altceva puteam să fiu
Când sunt fiu al poeziei, un poet născut târziu
Spiritu’ nu mi-e contemporan, vin dintr-un alt maidan
Când aveam același ceas dar fiecare alt cadran
Și alte drumuri și-ncercări credeam că n-avem de ales
Dar știam că am o șansă… era tot ce-am înțeles.
Puțini refuză ce primesc atunci când decide soarta
Se urcă toți în tren dar destinația e alta.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra deziluziilor vieții și a societății moderne, punând accent pe importanța artei și a autenticității personale. Artistul își exprimă refuzul de a se conforma standardelor impuse și preferă să trăiască liber, urmându-și propriul drum, chiar dacă asta înseamnă să fie în dezacord cu majoritatea.