Pe sub geamuri vântu-și curge tihna-n vise,
Iar după grădină-n câmpul amurgind
Prepelițe strigă, stele-s doar aprinse
Și în piedici caii tineri nechezând.
La tabun cu frâul mă voi duce moale
Calul cel mai aprig am să mi-l ațin
Și peste otavă zăngănind zăbale
M-a purta mânzocul în satul vecin.
S-au dat de copite-n lături romanițe,
Tresărinde sălcii roua și-au stropit –
Melodie-mi este glasul copiliței
La marginea nopții când m-a întâlnit.
Dragi peste măsură-s satele-n mesteceni,
Inima îmi tremură-n câmpu-n somn cuprins,
Strigă pitpalacul, clipesc stele rece
Și din piedici mânjii mai nechează stins.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice despre serile petrecute la țară, subliniind frumusețea naturii și liniștea vieții rurale. Naratorul își amintește de plimbările cu calul și de întâlnirea cu o fată la marginea nopții, creând o atmosferă melancolică și idilică.