Puțină gândire
Formând începutul
Nu sunt în stare să exprim
Mugurii răului.
„Lasă-mă să-ți văd sfârșitul sufletului”
Falsul dumnezeu a șoptit tandru și dulce.
Nu putem să avem încredere unul în celălalt
Iar acum sunt înarmat cu o putere goală
Care vopsește culoarea
Priveliștii moarte.
Mă întreb de când uit mereu
Să mă gândesc la altcineva
Distrugere reciprocă într-o lume mică.
Nu mai există speranță e mâine
Așa că mă predau distrugerii create de răul dumnezeu.
O floare înflorită care nu poate să refuze culoarea
Din cauza că este clară
Dumnezeul rău și trandafirii.
Nu putem să avem încredere unul în celălalt
Iar acum sunt înarmat cu o putere goală
Această lume agitată
Strigă din cauza noastra.
Când am recunoscut-o, am uitat cine sunt
Măcar știu că nu știu
Întunericul care îmi acoperă personalitatea mea ruptă
Zâmbește în tăcere.
Mă întreb de când uit mereu
Să mă gândesc la altcineva
Inima frântă nu va fi niciodată îmbrăcată
Sensul versurilor
Piesa explorează teme întunecate legate de rău, distrugere și pierderea identității. Naratorul se simte prins într-un ciclu de distrugere reciprocă, influențat de o forță malefică, și își exprimă regretul și confuzia cu privire la propria identitate și acțiuni.