Pădure, soro pădure,
Zău, ești ‘naltă și subțire,
Hai, soro pădure,
Zău, ești ‘naltă, crengurată,
De secure ești tăiată,
Hai, soro pădure,
De topor în creștet dărâmată.
Pădure, crenguța ta
Parcă-i inimioara mea,
Hai, soro pădure,
Parcă-i inimioara mea
Când se vaită singurea,
Hai, soro pădure,
Tot strigându-și dragostea.
Pădure, frunzele tele
Parcă-s dorurile mele,
Hai, soro pădure,
Parcă-s dorurile mele
Când se vaită singurele,
Hai, soro pădure,
Desculță pe potecele.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o legătură profundă între sufletul omului și natură, personificată prin pădure. Durerea și dorul sunt proiectate asupra imaginii pădurii, creând o atmosferă melancolică și introspectivă.