Noi care-am crescut la munte
Purtăm doruri așa multe,
Cu ce blestem ne naștem
Că tot la munte tragem,
Oriunde soarta ne-mparte
Muntele la el ne-ntoarce.
Când iubim, aici la munte,
Dragostea-i așa de dulce
Și când urâm îi de rău,
Te scapă doar Dumnezeu,
C-așa-s oamenii la munte:
Asprii, dar cu vorbă dulce.
Munții noștri ce-or ascunde
Că ne cheamă de oriunde,
Nu ne găsim loc pe lume
Numa-n munte toate-s bune,
D-aia când dorul ne-apasă
Muntele ne cheam-acasă.
Dor, doruțule.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor și apartenență față de munte. Indiferent de locul unde ajung, oamenii crescuți la munte se simt inevitabil atrași înapoi, găsindu-și adevărata casă și identitate acolo.
