Lumea crede că mi-i bine,
Că râde inima-n mine,
Dar nima nu poate ști
Cât îi de greu a iubi,
Cu dor pe lume-a trăi.
C-am iubit și nu mi-i bine,
Plânge pământul sub mine
Și eu plâng deasupra lui
C-am rămas a nimănui,
Singură și-a dorului.
Las’ să-mi fie rău, nu bine,
Că n-am ascultat de nime’,
Singură m-am amăgit,
Am iubit cum n-am gândit
Și nimic n-am dobândit,
Nici pe cine am mânie
Nu-l blestem ca min’ să fie:
Tot cu inima pustie.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de tristețe și singurătate cauzate de o iubire pierdută. Naratorul se simte neînțeles de ceilalți și regretă deciziile luate în dragoste, ajungând să se simtă pustiu și abandonat.