Câte boli-or fi lăsate-n lume,
Le afli leacuri și nume,
Te vindeci, nu-ți lasă urme,
Boala de om drag
N-are niciun leac,
Te uști și te veștejești
Ca iarba când o cosești.
Și nimic pe lume nu-ți mai place,
Nu-ți afli leac și n-ai pace,
Ceva greu pe piept îți zace,
Stai și te socoți
Dorul să-l mai porți
Că-i mai greu ca și pământul,
Pe suflet ca greumântul.
La nimica nu-ți mai stă gândul,
Te chinuiești nopți de-a rândul,
La obraz ești ca pământul,
Ești buzuminit,
Sufletul ți-i fript,
Și de-ar fi să-ți afli leac,
Leacul ți-i tot omul drag.
Sensul versurilor
The song speaks about the incurable 'disease' of missing a loved one. It describes the feeling of emptiness and suffering that comes with this longing, suggesting that the only cure is the presence of the person you miss.