Ăla-i în lume bogat,
Ăl de are dor și drag,
Că iubește și-i iubit,
Știe de ce-i pe pământ.
Știe luna când răsare
Și când îi roua pe floare,
Când se-mbină noaptea-n zi
Și când cântă greierii.
Toate astea le trăiești
Num-atuncea când iubești,
Atunci viața-i fericită
Când dragostea-i tăinuită.
Când nima nu te-o aflat
Numai iarba ce-ai călcat,
Luna care-o luminat
Când cu dragul te-ai aflat
Și te rogi: „De s-ar putea,
Doamne, nu sfârși noaptea!”.
Sensul versurilor
Piesa celebrează bogăția interioară găsită în dragoste și conexiunea cu natura. Subliniază importanța iubirii reciproce și a trăirii momentelor simple, dar profunde, oferite de natură și de relațiile umane.