Tu, Mefistofel, mi te-ai arătat
fugărindu-mi gândurile în jurul
Cosmosului tău.
Din supradoză de tine
îmi ascut săbiile
în albul demențial
al nuferilor.
M-au abandonat
mările,
cerurile
nu mi-au mai păstrat mirosurile,
cenușa mi s-a împrăștiat dincolo de
pământuri.
Mi te-ai arătat, Mefistofel!
Mi te-ai arătat
și te voi urma chiar și dincolo
de apele Marelui Styx.
Fă-ți luntre din mine,
liră de vrei,
cupă în care să-ți torni vinul,
covor zburător…
Tot ce vrei
dar nu-ți sculpta
și trofeul din mine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o obsesie puternică și un devotament absolut față de o figură, Mefistofel, până la sacrificiul de sine. Naratorul este dispus să se transforme în orice pentru a-l servi, cu excepția de a deveni un trofeu, sugerând o dorință de a păstra o urmă de individualitate.