Stă portu-ntins sub noaptea tropicală.
Lin apa linge-un ţărm nevinovat
şi faru-nalt insultă plaja goală!
O, ce senin, puternic şi curat!
Dar, peste cheiul solitar, departe,
pluteşte un coşmar neîmpăcat.
Tristeţi de cimitir şi gropi, de moarte,
ce-atârnă pe tăbliţe îngrozite
cum chinul în mai multe se împarte.
Aici sunt strigătele-abia şoptite,
sudoarea ca de sticlă; şi sunt toate
acele ore crunte, nesfârşite.
răbdate de-omul care-n frâu se zbate
ca un biet cal. Voinţe-n frâu ţinute
şi palidele răni nebandajate.
Tăceri scrâşnesc. În sânu-acesta mut e
un grup enorm ce umblă şi se-agită,
mâncându-şi pâinea cu veninuri, iute.
Pe-o laviţă informă, prăpădită,
dorm frânţi de trudă. Poate că visează
şi zămislesc gândirea răzvrătită.
ce va sorbi, în zori, la prima rază,
paharul zilnic plin de sânge tare,
ca-n urmă, paşii iar legaţi să-şi vază.
Oh, pumn elementar, puternic, mare!
Cine-ţi sugrumă-avânturile tale?
Niciun răspuns în portul greu de jale.
Şi ţipă farul pe obscura mare.
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera apăsătoare dintr-un port, unde oamenii sunt chinuiți de muncă și de o viață grea. Versurile exprimă un sentiment de disperare și lipsă de speranță, subliniind injustiția și suferința clasei muncitoare.