Sania-n popas de-o clipă și-a oprit cântările,
Și de gerul ăsta strașnic, stană, depărtările.
Pare-se că-nghețat-au în a zării pulbere,
Și-n sara ce se lasă prin scântei să spulbere.
De pe deal, de după dealuri, ca-n cuib de presură,
În văioaga părăsită, lupii mă-mpresură.
Urlă rar și smoala liniștei sub cetină
Mă-nvolbură-ntr-o miasmă rea și neprietină.
Hei! căluți! Destul popasul! Lupii cu mustețile
Ne-au amirosit cărarea, ștreangurile-ntindeți-le!
Pui de lup or să ne lingă oasele-sticloasele,
Nu am gust ca-n valea asta să ne zacă oasele!
N-aveți dreptul să v-ajungă lupii, sunteți caii mei;
Eu n-am dreptul să pierd drumul, căci sunt eu!
La drum! Ehei!
Sensul versurilor
Un călător se află într-o sanie, oprită pentru o scurtă pauză, dar este amenințat de lupi. El își îndeamnă caii să pornească la drum pentru a scăpa de pericol.