Tăiați, departe, scânduri cu proaspete rășini
Să treacă după-amiaza prin dinți de fierăstraie.
Atunci, ciorchini de coacăz, sub garduri, la vecini
Vor tremura din umbră că vrejul li se taie.
Și iar va-ntoarce poarta binețe automate
Când vor intra strămoșii cu oase străvezii
Cum învățăm, să vază, materiile toate
Zâmbind pe la ferestre, ca și când ar fi vii.
Va fi cu ei și unul atât de gri, de vechi,
Că lune răsucite la fiece mișcare,
Purtate, verzi, prin curte și trase în perechi
Or să se-așeze, strâmbe, prin pomi, în chip de floare
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de nostalgie și melancolie, rememorând imagini din trecut legate de natură și de amintiri străvechi. Versurile creează o atmosferă onirică, unde granița dintre viață și moarte se estompează, iar amintirile prind viață.