Spaima fusese ucisă în foc.
Găsea un canal nevăzut și trecea
Să reînvie în ape.
Spaima fusese ucisă în ape.
Găsea un canal nevăzut și trecea
Să reînvie în cer.
Din foc către ape,
Din ape spre cer
Ori și mai aproape:
În bezna din suflet,
În necunoscute adâncuri din suflet.
Și-n primejdioasele nopților ore,
Acolo, vibra, țiuia
Ca-n tuburi metalice goale, sonore.
Dar fuga-i umilă, umilită,
Prin care părea că învinge,
Dar fuga-i drăcească
Era urmărită
De-o vie vâltoare din care
Curajul avea să se nască.
Se năștea în acei ce-s mai tari
Decât fiara ce fugea de foc,
Se năștea în acei ce-s mai scumpi
Decât aurul tot adunat la un loc,
Se năștea pătrunzându-le trupul c-o flacără,
Care zvâcnea fâșâind în afară;
Se năștea în acei ce azi știu să trăiască,
Se năștea în acei ce azi știu cum să moară.
Martore nașterii fost-au mileniile,
Scăldatu-l-a clocotul timpilor, crud,
Scoica mileniilor duc la ureche
Și primele-i țipete clar le aud –
Am ochii măriți și cu gura rotundă,
Cânt veșnicu-i cântec de leagăn și nuntă.
Sensul versurilor
Piesa descrie procesul anevoios prin care curajul se naște din frică și suferință. Curajul nu este absența fricii, ci triumful asupra ei, o forță vitală care se naște în cei mai puternici și valoroși.