Pentru ce mai sărutați
Cerul cu trufie?
Flori din vârfuri de Carpați,
Dați-mi-vă mie.
Nu-nfloreați atât de sus
Înaltul pisc umplându-l.
Dacă-aici n-ar fi adus
O sămânță vântul.
Vântu-aduce câte-un roi
De semințe-ntruna,
Dar putem iubi doar noi
Cerul și furtuna.
Ție vrei cu legământ
Să ne dăm supuse
Fii tu însăți acel vânt
Care-aici ne-aduse.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație de dependență a florilor de înălțime față de vânt. Florile, deși cresc sus, recunosc că existența lor depinde de vântul care a adus semințele, oferindu-se supuse acestuia.