Vă credeți puternici ca zeii,
Pe-aripa iubirii zburați:
Răpiți de-al plăcerii nesăț,
V-ați prinde la trântă cu zeii.
Cu flăcări din ochi păgâni,
În patima ce vă înghite,
Din inimi fanatic unite,
Vă credeți ai lumii stăpâni.
Natura doar cere atâta:
O clipă ce n-a-ncremeni,
Și cei ce din voi vor veni
Să-și facă și dânșii ursita!
Sensul versurilor
Piesa explorează intensitatea și iluziile iubirii pasionale, sugerând că, în euforia momentului, oamenii se cred atotputernici. Natura, însă, cere doar perpetuarea vieții, fiecare generație urmându-și propriul destin.