Te ascult de departe
Peste munții de cretă
Am pus dragostea noastră de veghe
Întunericul să-l despartă de lumină.
Hierofanți pe cămile abstracte sosesc
Printre stâlpii absenți ai memoriei
Aduc boarea scăldată în marea cea roșie și ienibaharul
Să-l bem într-un pahar de lacrimi.
Dar tu pășești printre razele lunii
Mai albă decât albeața desăvârșită a tăcerii
Dintre miile de umbre rănite
În lagărele morții și învierii
M-ai ales tocmai pe mine
Să sap acolo mormânt în lumină
Sensul versurilor
Piesa explorează o iubire profundă și spirituală, marcată de sacrificiu și purificare. Naratorul descrie o conexiune transcendentă cu persoana iubită, văzută ca o entitate luminoasă într-un context de suferință și renaștere.