Uită-te cum trec secundele
ca o armată!
Și piatra crește în continuare
din amintirile noastre!
Uită-te cum crește piatra
și ce dâră de praf în urma ei,
secundele noastre…
„Aș plânge”, mi-a spus Homer.
„Aș plânge de voi.
Aș plânge, dar nu mai am ochi!”
Uită-te și tu
și uită-mă, Adame!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii implacabile a timpului și a modului în care amintirile se transformă în piatră, lăsând în urmă doar praf. Este un apel la contemplare și o meditație asupra uitării și a pierderii.