Nichita Stănescu – Țurca

I
Pe maidan s-au strâns mucoșii
ca de-atâtea alte ori,
cu năsuc și-obrajii roșii,
înarmați în mâini cu sfori.
Pe maidan e promoroacă,
dar copiii nu țin seama;
gata-s puși acum pe joacă;
Ah! de-ar ști acuma mama
unde sunt…
(mamele cu păr cărunt,
doamne, doamne, ce le-ar face…
nu le-ar da o clipă pace!).

II
– Roșu…
galben…
verde-albastru…
Sar deasupra unei sfori.
Gulerați ca niște flori
sar micuții titirezi…
– Ai zbârcit, ia, tu nu vezi?
…în curând se obosesc.
– „Hai o țurcă! ”
– S-a făcut!
aruncându-și coarda-n lut
sar micuții și primesc.

III
Cu un băț furat din gardul
țaței Lina de la munte
și cu alte mici mărunte
întocmesc un cerc degrabă.
– „Asta-i treabă! ”
și-au o țurcă… mică foc!
– „Vin’ Gheorghiță!
Hai Năiță!
Haide iute, hai la joc! ”.

IV
Sfârr… zbughește țurca-n aer
– Ah! … n-ai prins-o, număr pașii,
Unu… două… șapte… nouă
– Ba e șapte!
– Ba e nouă!
Și se-ncaieră uriașii!!
Unul rău și iute-n trântă
îmi bușește pe-altu-n nea…
Sfârr… zbughește țurca-n aer
pică-n slavă ca o stea
și se-mplântă…
– Ah! ce trântă
– Ce mai trântă…
doamne, doamne, ce tapaj! …
Uite-ncep ca să se strângă
și-i împrejmuiesc în roată…
… Toți se-ntorc să facă haz;
– Ia-u’te măi, căzuși în brâncă…
Nicu, roșu de necaz
dă să plângă
ochii-n lacrimi îi înoată…
…Dar să plângă, e rușine…
ea să-l bată, nu-i curaj.
– I-oi spunea-o eu de bine!
Smiorcăindu-se pe nas
se stropșește din zăpadă;
– „Lasă, las’
am acasă eu mulți frați,
te-o prindea la min’ pe stradă
și-ai să vezi tu ce-ai să pați”.