Scrisoare medievală.
Duceam în viteză piramide de var,
dar nu pentru ziduri, nu, nu.
Duceam cuvintele acestei limbi romane
dar nu pentru a fi spuse de guri.
Noi suntem, iubito, aceiași.
Numai pietrele s-au schimbat,
numai iarba.
Domnește pe-aici violetul, tăcerea,
cleiul tâmplăresc, oh, da,
cu care ne lipim brațele rupte.
Noi suntem, iubito, aceiași
și nici nu se cunoaște, oh, da,
că sufletul nostru-i întors
dintr-o călătorie în lumea
perechilor, unu cu unu,
pom cu pom, iarbă cu iarbă,
piatră cu piatră.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea unei iubiri eterne, care transcende timpul și schimbările din jur. Vorbitorul își exprimă sentimentul de unitate cu persoana iubită, subliniind că, deși lumea se transformă, esența relației lor rămâne neschimbată.
