Mănânc libelule pentru că sunt verzi
și au ochii negri,
pentru că au două rânduri de aripi
transparente
pentru că zboară fără să facă zgomot
pentru că nu știu cine le-a făcut și de ce
le-a făcut
pentru că sunt frumoase și suave,
pentru că nu știu de ce sunt frumoase și suave;
pentru că nu vorbesc și pentru că
nu sunt convins că nu vorbesc.
Mănânc libelulele pentru că nu-mi place
gustul lor,
pentru că sunt otrăvitoare și
pentru că nu-mi fac bine.
Mănânc libelulele pentru că nu le înțeleg,
le mănânc pentru că sunt contemporan cu ele
le mănânc pentru că am încercat să-mi mănânc
mai întâi chiar propriile-mi mâini
și erau infinit mai grețoase,
le mănânc pentru că am încercat
să-mi mănânc limba,
propria limbă de carne
și înspăimântat am văzut
că ea-și lepădase cuvintele
verzui, cu ochi negri,
departe de mine, în foame.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de alienare și incompetență prin actul bizar de a mânca libelule. Gestul simbolizează o formă de autodistrugere și o încercare de a consuma și înțelege ceva fundamental străin.