Mama era iarna de la sfârșitul lumii
Toată stătea pe câmp
Copacii se-albeau din tâmplele lui de-atârnare
Timp de un gând, iar nu timp de cuvânt
Se răcise mâncarea pe masă
Casa noastră nu mai avea casă
Tata meu era plecat pe câmp
Mama era iarna de la sfârșitul lumii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie profundă, folosind imaginea iernii ca metaforă pentru sfârșitul și singurătatea. Mama este personificată ca iarna însăși, sugerând o pierdere și o absență resimțită acut, amplificată de lipsa tatălui și de destrămarea căminului.