Nichita Stănescu – Confesiunea Zeului Zburător

Înainte nu a fost absolut nimic
Deodată nimicul a adormit
și a început să viseze.
Astfel s-a născut cifra zero.
Nimicul a visat cifra zero.
Cifra a adormit și a visat:
cifra unu.
Cifra unu a adormit și a visat
iarbă și capre.
Iarba visând visul caprei
a născut un copil, doi copii,
trei copii, patru copii..
Copiii au mâncat iarba
și au crescut
După aceea au mâncat și capra
și s-au făcut mari.
După aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al doilea
al treilea copil mare
l-a mâncat pe al patrulea.
După aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al treilea copil mare.
Apoi
primul copil mare a rămas singur.
El a zis:.
Al treilea copil mare
l-a mâncat pe al patrulea
După aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al treilea copil mare
Apoi,
primul copil mare a rămas singur
El a zis:
„Eu mă trag din nimic
din nimicul cel care a adormit,
cel care a adormit și a visat
cifra zero”
Zicând acestea
a început să se închine cifrei zero.
Apoi, după un timp,
de foame și-a mâncat
un picior.
Apoi și-a mâncat celălalt picior.
După un timp și-a mâncat
mâna dreaptă
apoi și-a mâncat mâna stângă.
La urmă și-a mâncat
propria limbă.
După acestea nu a mai fost absolut nimic.
– De unde știi legenda asta
mă întreabă îngerul,
de unde o știi dacă după aceea
nu a mai fost absolut nimic?
– Nici n-o știu, i-am răspuns
nici măcar n-o știu
– Dacă n-o știi, îmi zise îngerul
atunci, atunci de ce o spui?
– Nici n-o spun, i-am spus,
nici măcar n-o spun.