Vă spun, n-aș mai putea să zic nicicând
vreo minciună,
dacă mi-ar fi furate, luate și jefuite
toate amintirile.
De n-aș ține minte, în minți, vă zic
n-aș mai putea să spun nicio minciună.
– Tu ești tu? aș întreba
– Eu sunt eu, mi s-ar răspunde.
Dar n-am noroc
nimeni nu vrea să-mi fure amintirile
sau măcar să mi le jefuiască.
Eu aș putea să nu mai spun nicio minciună.
– Tu ești tu? vă întreb
– Da, eu sunt eu! să mi se răspundă.
Ninge și e frig.
Albul nu te spală de negru,
frigul îți îngheață sângele.
Oho, eu aș putea să nu spun niciodată
pentru prima dată, nicio minciună.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema identității și a adevărului, sugerând că amintirile ne definesc și ne împiedică să mințim. Vorbitorul își dorește să scape de amintiri pentru a putea spune adevărul pur, dar se confruntă cu imposibilitatea de a-și schimba trecutul.