Clanul sufletelor înghesuite
și murind de frig, sus
în zoosferă,
ciuruite de raze și străbătute
de meteoriți,
nu mă lasă, eh,
din pricina istoriei, să mă uit
la stele!
Am să plec în Antile
și-am să vă cumpăr de-acolo
ananași, libertate,
trestie de zahăr
și șoareci, – le-am promis.
Du-te, domnule! , – mi-au zis,
și caută să te întorci cu viață,
mi-au zis,
și caută să nu te rătăcești
în mădularele
cifrei 1.
Nu mă grăbesc să mă supăr.
Eu sunt o stea.
Noada zeului mă presează
de spinarea ducipalului.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de deziluzie și claustrare, dorința de evadare și promisiunea unei vieți mai bune. Naratorul, simțindu-se constrâns de istorie și de un mediu sufocant, aspiră la libertate și la o transformare personală, căutând refugiu într-o călătorie simbolică.