Nichita Stănescu – Aleph la Puterea Aleph

I
Deodată văzum ochiul triunghiular,
toți și singur.
Mă-ndepărtam pe raza lui
atât de iute încât,
deși la-nceput acoperea tot spațiul meu
de vedere,
imediat am distins sprânceana și chipul
ca și cum mi-aș fi dezlipit
fața de fața lui,
sau,
ca și cum irisul lui ar fi însăși bolta –
și pupila lui, soarele negru.
II
Aleph! Iată punctul din care
se vede sensul întregului, ca și cum
sensul ar fi însuși întregul.

Aleph! Iată ochiul; acum
abia dacă se mai zărește,
și ființa întreagă se ridică aidoma
unui săritor, deși
dacă ar vrea să se sprijine
de ceva, nu ar avea de ce
să se sprijine.
III
O, poate că sunt mult prea aproape,
aproape,
și stăm lipiți unul de altul…

Și dacă totuși nu stăm
aproape,
ci măreția lui
mă face să-i zăresc distinct
fiecare por al pielii?.
IV
Curtea de bazalt, gutuii
răsuciți, și aerul de după-amiază
când
aeroplanul lui Blériot zbura
de pe coperta cărții mele.
Sau, poate
era corabia lui Ulisse
cu pânzele transparente
prin care se vedeau norii,
de pe coperta
unei vechi și minunate traduceri
în proză….
V
Aleph! arunc plumb topit
în apa rece.
Aleph! De Bobotează arunc
plumbul topit în apa rece, și
iată-mi ghicesc viitorul.
Trupul plumbului topit
zvârlit în apa rece
e trupul viitorului.
Și viitorul?.
Desigur el e mult mai mic
decât Cosmosul.
El e față de Cosmos ceea ce e
ficatul meu față de trunchiul meu.

El e înlăuntru. O, nimic nu e
în afară. Totul e înlăuntru.
Însuși Cosmosul nu există decât
înlăuntrul său.
Aleph la puterea Aleph
nu e cu putință.
VI
Aflându-mă în punctul numit Aleph
m-am ridicat și am zis:.
Numerele sunt numele punctelor.
Ele sunt numele celor mai mici existențe,
punctele.
De aceea
ele pot fi numele tuturor lucrurilor,
căci toate lucrurile sunt făcute din puncte.
Numele cifrei șapte reprezentând
șapte copaci
este mai mare decât
numele cifrei șapte reprezentând șapte furnici.
Dar în același timp el poate fi și mai mic.
Punctele sunt în mișcare, sau
nu sunt.
Numele sunt însă în veșnică mișcare.
Ele n-au trup. În schimb au suflet.
Punctele sunt în mișcare, deci și numele lor
sunt în mișcare.
Ele au o viteză
1 are o viteză.
1 are altă viteză.
1 și 1 nu sunt aidoma.
Un număr în viteză este mai mare
decât un număr care stă.
Cu cât viteza e mai mare
cu atât
numărul e mai mare.
Viteza cea mai mare a unui număr
este viteza gândului.
Numele sunt abstracte.
Cea mai mare viteză a lor
este viteza cea mai abstractă.
Orice număr poate fi egal
cu restul tuturor numerelor
dacă viteza lui este egală sau
întrece
viteza tuturor numerelor.
Un punct în mișcare
este egal cu toate punctele,
dacă se mișcă la fel de repede
cât viteza tuturor punctelor la un loc, și
mai repede decât toate punctele.
Partea poate fi egală cu întregul,
dacă
viteza părții este egală cu viteza
întregului.
Punctul cu viteza cea mai repede
este tatăl tuturor punctelor.
Numărul său, care este numele său,
este tatăl tuturor ideilor.
Dacă un șir de puncte poate
fi
egal cu toată infinitatea punctelor
la un loc,
dacă
viteza grupului de puncte este egală
cu viteza tuturor punctelor din univers,
la un loc,
atunci și numele punctelor acelora
este egal cu numele tuturor punctelor
la un loc.
Atunci
și numărul punctelor acelora
este egal cu numărul tuturor punctelor
la un loc.
Zic:
Dacă un punct poate fi egal
cu toate punctele,
numărul lui
poate fi egal cu toate numerele
punctelor.
Nu mă interesează decât viteza.
Ea este cea care pune ordine
între puncte.
Dar,
viteză în sine nu există,
după cum
nici numere în sine nu se pot gândi
fără trupurile care le poartă.
Deci taina
dreptății și a nedreptății
stă în punct și în numele lui.
Numai el are viteză.
Viteza
e sensul ascuns, rațiunea
punctului
și-a numărului lui.
VII
Am zis, și mi-a plăcut, și m-am bucurat.
Am zis și am început să plâng.
Fiecare lacrimă era un creer de copil,
dar ochii eliberați nu erau triști.
VIII
Deodată mi se arătă Georg Cantor
care-mi zise:
– Vai mie, de trei ori
vai mie.
După ce-am dat numerelor cea mai înaltă
luciditate
pe care-ar putea s-o aibă un număr,
după ce
am dat trezie punctelor,
cea mai înaltă trezie,
iată, acum,
Eu însumi dacă mai pot
să mă arăt în visul
vreunuia care doarme! …
– Cum, strigai, dorm?
– Da, mi-a răspuns, dorm!

Sensul versurilor

Piesa explorează concepte filozofice legate de infinit, puncte, numere și percepție. Caută să înțeleagă relația dintre parte și întreg, sugerând că viteza și perspectiva pot schimba modul în care percepem realitatea.

Lasă un comentariu