Neli feat Original Gras – Am Role

Neli:
Show off, sunt Neli, tânăr zi-mi baby
Vreau bani ca Kendrick, și vreau să f*t ladies
Vreau să fiu crazy, cu geaca și junkie
Dați-mi 3 linii, ramai tu la Nike, vreau full de la concert
Bani ca să-mi dea viză black, cel mai bun să fiu la rap
Oricum sunt, e evident, cum să pierd, e imposibil
Anul ăsta sunt pe val, dacă nu sunt specii
Atunci măcar să fiu special, (Baaa) Neli te-ai prăjit
Stai puțin, ce vrei să cânt? Am uitat de unde am venit
Da’ măcar știu cine sunt, Mama nu te speria
Că te lasă inima, nu-ți face griji, să știi ceva
Industria e t***a mea, You know that, i cut the flow
Goro m*********’ bro, spargem tot în jurul lor
Se simte clar suntem viitor, spiritul superior fără mentor sau metronom
Adversari la off the dome, știi bine că-ți fac pe loc
Ala bala portocala, intră și Anica bala
Sufletu’ e din samala, străbunica-mea și amanta
Mă veghează ca și karma, stau și fumez m********a
Ah, vede la Mariana, sau vede ca în Sahara
Poate ne vede Mariana, că de azi ne știe țara
Supranatural ca Mana, vreau trap cucerit cu pana
Sunt în aer, în frâna ta
Că-i ducere-n bine, deci lasă-mă să fumez ganja.

REFREN:
(Heei) știu că vrei să-l chemi pe Garcea
(Heei) că eu stăteam să-mi caut pacea
Oricum, am fumat deci vin degeaba
Fiindcă AM ROLE
Știi că am role
M*********r am role
M*********r am role
Știi că am role
Știi c-avem role
AMENTI am role.

Goro:
Eu n-am Rolex am role
Colarom fiole, flacăra violet
Viv AMENTI-ole, tripat pe piramide
Am stiluri egiptene, ochii la lună și luna la stele
Fac hip-hop ca poker, non-stop sunt all in
Nu-i ce-o fi, o fii
Îi oftic, îi OffTopic în top sunt incomming
Am lexic dinamic
Look at you, look at me
Nothing in common
Btich don’t go, cealaltă ca battle
Stai capsat c-am dat cam tot ce-ai vrut odată, shut up
Am credit big papa, de la stânga îi fac praf
Și trag până se-nfundă dreapta
După mă bag la somn și uit toate astea
Dacă n-ai loc îți sap io
Dacă n-ai top, îți fac io
Am 2 vorbe :fac io
And 2 words:***k you
Rulez, am role stilu-i nou, nou și voi, voi
Can roll up cu nou, și nu, nu e f***d up
Eu fac rap, universul meu face cum vreau io
Îmi dai orice beat, îți dau flow
Nu dau ca ei, alții tot taka-taka
Schimb mereu filmul, îl fac să fie altfel
Ăștia mă caută pe beat-uri ca garda
Stau pe rapul lor, n-au ce să-mi facă
Da’ mie-mi place să fumeez.

REFREN:
(Heei) știu că vrei să-l chemi pe Garcea
(Heei) că eu stăteam să-mi caut pacea
Oricum, am fumat deci vin degeaba
Fiindcă AM ROLE
Știi că am role
M*********r am role
M*********r am role
Știi că am role
Știi c-avem role
Știi că toți au role

Sensul versurilor

Piesa exprimă o atitudine nonconformistă și agresivă, centrată pe consumul de droguri și pe un stil de viață trap. Artiștii își afirmă superioritatea și independența în industria muzicală.

Lasă un comentariu