Sub cerul tradiției primordiale,
Din cetatea Carpaților
Sub axul boreal,
În țara Geților.
Indefinitul domnește în stăpân,
Până la porțile Daciei.
Din nedistinsul polar primordial, cobor
Planurile posibilității universale.
Într-al Marii Negre prund
Sus îmi ard și jos îmi pică,
Picătura ce pică
Face luna tocmai plină..
Țipă sus pe soare
Sus pe soare când răsare.
Muntele OM și Omul Munte,
Buricul Pământului și Osia Lumii
Cerul, Căliman și Caraiman
Munte și OM, și OM precum munte,
El e Regele lumii.
Sub ghețurile hiperboreene
Negru, pământul Daciei se-ncheagă
Din câmpiile niciodată fără zăpadă
Se nasc pământuri sacre ale nemuririi.
Prin porțile de fier polare
Străvede polul spiritual al lumii,
Din munții Rifei.
Sensul versurilor
Piesa evocă o imagine mistică a Daciei, legată de tradiții primordiale și spiritualitate. Explorează legătura dintre om și natură, sacralitatea pământului dacic și conexiunea cu un pol spiritual al lumii.