Sunt un dezastru când vine vorba de liniștea ce face,
Vocile din capu’ meu încep de dimineață și nu mă lasă-n pace.
Șerpii ăștia nu mai vor să șasaie, te iau de, „frate”
Stânga-nprejur, să te trezești și tu înjunghiat în spate.
Sunt o închisoare de maximă siguranță ghidată de reguli,
Sufletul meu vrea să iasă din cele mai întunecate neguri.
Dezleagă-mă din nodurile astea ce mă țin captiv,
Ard prin interior ca-n lagărele ce țineau evreii din Tel Aviv.
Grăbește-te, vin gardienii să mă tortureze să spun ce știu,
Unde-am ascuns caietele și ce m-a făcut să devin atât de diliu.
Că de 18 luni să faci în așa fel să eviți oameni și lumină,
Înc-o lovitură de cuțit, hai ridică-te copile, că doar nu-i prima…
Și cum mă plimbam seara cu gluga-n cap ca un necunoscut,
Căutând succesul pe străzi, că dacă-l găseam l-aș fi vândut
Unui alt om fără succes odată și-nc-o dată
Sau l-aș fi dat la schimb cu iubirea adevărată.
Asta-s eu, alt neconformist ce nu s-a lăsat pradă viciilor adolescentine,
Când corpul nu-și instaurează dependența față de tutun, cum o face față de rime.
Hai să fugim din întunericul ăsta ce îmi ține doliu,
Că orice pas îmi stârnește amintiri, fir-ar,
„Cred că-i un purgatoriu!”
Unde-i anturajul cu care fumam în spatele clădirilor mari!
Ce-ați făcut cu ei, unde-au dispărut acei golani!
Și timpu’ le schimbă, le-ncurcă, te-nvârtește-n cerc,
Cu toată debusolarea asta în sfârșit înțeleg
Filosofia asta nebună a oamenilor și-a vieții,
Ne-au prins gardienii la poartă ca să dau acum feat cu toți pereții.
Și-am ajuns un singuratic ce scrie și uită să doarmă,
Pe când ziua îi e dor de tata, de soră, de mamă…
Sensul versurilor
Piesa exprimă lupta interioară a unui individ izolat, marcat de amintiri dureroase și sentimentul de captivitate. El tânjește după trecut și se simte condamnat la o existență solitară, refugiindu-se în scris.