Ne Quid Nimis – Obsesie

Mi-e teamă de noapte
Că-mi tulbură firea
Și-aduce-n șoapte
Săgeți care-mi ranesc iubirea.
Aștept și sper, poate,
C-o să alung timpul,
Iar toamna s-arate
Spre-o primăvară ca argintul.

Refren:
Așteptam să-ți cânt din nou tăcerea
Ce-ai lăsat-o-n jurul meu și vreau
Ca să-mi spui apoi de ce durerea
N-aș putea la rândul meu s-o dau.
De-mi vei cere să-ți încânt privirea,
Nu uita că ai promis cândva
Că-ți va fi de-acum în veci plăcerea,
Să rămân așa cum sunt a ta.

Dar a venit ploaia
Ce-a stârnit vântul
Și-a agitat marea,
Suspina iar întreg pământul.
Atât te rog însă
Nu-nțeți vântul,
Chiar dacă nu-ți pasă
Voi fi cu tine chiar cu gândul.

Sensul versurilor

Piesa exprimă teama și dorul față de o iubire trecută, amintindu-și de promisiunile făcute și exprimând speranța unei reîntoarceri. Vorbitorul își exprimă atașamentul chiar și în mijlocul furtunii emoționale.

Lasă un comentariu