Sta pe prispa casei sale
Un bătrân far’ un picior
Și se bucură când vede
Pe nepotul Nicușor.
Nepotu-și sărută bunul,
S-apoi îl întreba așa:
-Zi-mi, bunicule și mie, ce-i cu Basarabia?
-Căci tăticul meu nu știe
Că la școală nu le-au spus,
Iar dacă ar fi vrut să afle,
Putea numai pe ascuns.
Eu știu că tu acolo
Ai fost împușcat de-un laș
Și mai știu că tot acolo
Și piciorul ți-a rămas.
-Acolo mi-au rămas multe,
Dragul tatei, nepoțel!
Mi-au rămas părinți, o soră
Și-un fecior mai tinerel.
Acolo sunt frații noștri
Și-mpreună ne e rostul,
Basarabia, nepoate,
Să știi că e pământul nostru!
Și cum povestea bătrânul,
Cu patimă și cu necaz,
Două lacrimi mari ca roua
I se prelingeau pe obraz.
Dar nepotul nu-nțelese
Și-ncepe iar a întreba:
-Dacă-i a noastră, tataie,
De ce e a altora?!
-Mai nepoate, mai nepoate!
Cum să-ți spun, că-mi vine-a plânge?
După ce ne-am apărat-o
Și-am vărsat acolo sânge,
S-au găsit doi far’de lege
Basarabia s-o rupă
De la trupul României!
Și acum mă rog la Domnul:
Să mă țină, ami nepoate!
Ca să văd tăiat hotarul
Care astăzi ne desparte!
Să-mplinească moștenirea
Ce-o lăsa Maria Sa,
Ștefan Vodă, domnul țării,
Și-apoi oi putea pleca!
Basarabie, Basarabie!
Pentru tine a plâns și plânge
Neamul românesc!
Basarabie, Basarabie!
Tot se va-mplini odată visul strămoșesc!
Sensul versurilor
Un bunic îi povestește nepotului despre Basarabia, un pământ românesc pierdut, exprimând durerea separării și speranța reîntregirii. El evocă sacrificiile făcute pentru apărarea acestui teritoriu și dorința de a vedea granițele nedrepte dispărând.