Nancy Morejon – Mama

Mama mea n-a avut grădină,
decât insule stâncoase
plutind, sub soare,
pe coralii lor sensibili.
În ochii ei n-a-nflorit nici un ram,
ci doar multe vergele.
Au fost vremurile acelea, când alerga desculță
pe drumul orfelinatelor
și nu-nvățase încă să râdă,
când putea privi doar orizontul.
Ea n-a avut budoar de marmură,
nici sufragerie de răchită
cu vitralii umbroase și luxuriante
Mama a avut doar cântecul și basmaua,
pentru a-mi legăna speranțele lăuntrice,
pentru a-și ridica fruntea de regină uitată
și-a ne lăsa palmele sale, ca niște pietre prețioase,
stavilă ruinelor reci ale vrăjmașului.
Madre.
Mi madre no tuvo jardín
sino islas acantiladas
flotando, bajo el sol,
en sus corales delicados.
No hubo una rama limpia
en su pupila sino muchos garrotes.
Qué tiempo aquel cuando corría, descalza,
sobre la cal de los orfelinatos
y no sabía reir
y podía siquiera mirar el horizonte.
Ella no tuvo el aposento del marfil,
ni la sala de mimbre,
ni el vitral silencioso del trópico.
Mi madre tuvo el canto y el pañuelo
para acunar la fe de mis entrañas,
para alzar su cabeza de reina desoída
y dejarnos sus manos, como piedras preciosas,
frente a los restos fríos de enemigo.