Vecina mea a creat o dilemă,
Și-a tras apă caldă dintr-o conservă,
Și uite așa am ajuns un parter,
Cu aromă cu fost etaj 1 și cu plante pe el.
Dar m-am hotărât îmi schimb denumirea în mit,
Să dau bătaie de cap tuturor la infinit.
Coliba mea e o veche tavernă,
Cu pereți scorojiți plini de fum și cu aerotermă,
În ea plutesc patru fete deodată,
Până dorm sunt stăpân, pot visa chiar și 10 odată.
De când mă trezesc îmi schimb denumirea în mit,
Să dau bătaie de cap tuturor la infinit.
Mai am doar o șansă, să fac un cântec banal,
E ultima strofă din acest comun recital,
Și Rada și Tudor, și Imi și câți ori mai fi,
Eu schimb numai două acorduri și iar sunt pe Si.
Povestea banală auzită n-are niciun final,
O înșiruire de sunete goale cântate normal,
E apă în coliba în tavernă cu pereți scorojiți,
Iar eu și cu tine și restul suntem toți niște miti.
Dar m-am hotărât îmi schimb denumirea în mit,
Să dau bătaie de cap tuturor la infinit.
Dar m-am hotărât îmi schimb denumirea în mit,
Să dau bătaie de cap tuturor la infinit.
Sensul versurilor
Piesa descrie o perspectivă umoristică asupra vieții cotidiene, amestecând elemente banale cu o auto-reflectare asupra identității și a rutinei. Naratorul își găsește un refugiu într-o lume simplă, dar plină de imaginație, unde își poate schimba identitatea și sfida convențiile.