Servește din ceea ce n-ai,
îi spun,
dar nu înțelege că n-are
și nici vorba mea.
Ar fura de la alții
dacă-ar putea,
s-ar minți că se află
într-un vis de iarnă fără zăpadă,
într-o liniște.
Omul merge, dar nu mai știe unde.
Sub pașii lui,
nu pământ,
ci un ecou de amintiri,
un drum făcut din umbrele celor plecați.
Casa lui este o margine de luncă,
fără uși, fără nume,
dar vântul intră și iese,
întrebându-se ce caută acolo.
În fiecare dimineață își pune fața
de mască ciudată,
și iese în lume,
să vândă vorbe oarbe.
Servește din ceea ce n-ai,
îi spun iar și iar.
O mască ciudată pornește la drum.
Chiar nu înțelege că șansa e unică.
Sensul versurilor
Piesa descrie un individ deconectat de realitate, care trăiește într-o iluzie și nu înțelege valoarea oportunităților. El este înstrăinat și incapabil să vadă adevărul, purtând o mască pentru a se prezenta lumii.